Copiii, strainii si un concert de jazz

Standard

Ne place sa credem ca, pentru a creste niste copii deschisi la minte, cu toate usile deschise in viitor, e suficient sa ii pregatim pentru tot. Sa ii invatam cu locuri diverse, oameni diferiti, situatii inedite, sa-i scoatem de mici din zona de confort, sa le dam curajul si independenta de a se considera in siguranta in orice mediu. Probabil ca ni se trage din meseria noastra, care nu de putine ori ne-a pus pe amandoi fata in fata cu oameni sarmani, vedete de film, presedinti, personalitati marcante ale culturii, sportului… ce mai, cu tot ce ne putea viata pune in cale. Cea mai recenta intamplare din categoria „sa ne pregatim copiii pentru orice” incepe ca un banc, dar nu e.

Un roman, un grec, un neamt, un turc si o chinezoaica au venit intr-o seara la noi la gratar. V-am spus ca incepe ca un banc. 🙂

Avem un prieten roman care de vreo 12 ani de zile traieste la Amsterdam. Este saxofonist/clarinetist, de fapt, cantaret de jazz si m-ar omori daca ar citi descrierea, pentru ca eu sunt total nepriceputa la jazz, iar el incearca de vreo 15 ani sa ma educe. Concret, are o trupa foarte misto, formata dintr-un olandez-turc, un neamt si un grec, cu care canta ceva gen etno jazz. Pe romaneste, o forma de jazz mai accesibila profanilor pentru ca aduce pe scena ritmuri balcanice si orientale, ritmuri traditionale care ne sunt si noua familiare, ca atare ne plac.

Alex a venit in tara vineri pentru ca sambata, trupa Arifa a sustinut un concert la Arcub, in Bucuresti. Vineri seara, a venit cu baietii (plus iubita chinezoaica a unuia dintre ei) la noi la gratar. Copiii au fost pusi intr-o mare dificultate. Toata lumea vorbea vesela engleza. Ei nu intelegeau nimic. De fapt, mai intai n-au inteles de ce suntem „asa prieteni cu niste oameni pe care acum i-ati vazut prima data”. Apoi s-au revoltat pentru ca ei nu stiu engleza. Si prima concluzie care ne-a bucurat a venit de la ei: „Cand ne facem mari o sa vorbim si noi bine engleza, ca sa ne facem si noi prieteni din toate tarile”.

A doua concluzie a fost si mai interesanta. A doua seara, copiii nostri de 6 si 4 ani au rezistat cu brio intreg concertul de jazz, cuminti, ascultand o muzica pe care abia invatam noi sa o intelegem. Si le-a placut. (Recunosc, au fost si anul trecut la concertul Arifa, dar pe la jumatate au adormit amandoi, asa ca n-am putut da un verdict clar).

Ilinca si Mulan la gratar

Ilinca si Mulan la gratar

Ce-am invatat noi din experienta Arifa? Ca numai noi ne putem ingradi copiii. Ca daca le aratam tot ceea ce pot gasi „out there”, vor fi dornici sa faca tot ceea ce altfel refuzau. Andi era foarte suparat cand i-am spus ca trebuie sa mearga la orele de engleza la gradinita. Acum nu mai e. Fiindca daca stia engleza, putea sa se inteleaga muuult mai bine cu Mulan care a binevoit sa vina la noi la gratar, intr-un sat dintr-o tara situata la mii de kilometri de China ei. (FYI, pe Mulan n-o chema Mulan, dar traieste in China asa ca… pentru copii e ea! 🙂 )

Asa ca revin la ceea ce spuneam intr-un articol mai vechi: duceti-va copiii pe stadioane, duceti-i la muzee, in restaurante, in tari straine, in cluburi de jazz, in galerii de arta, la teatre si la circ. Invatati-i sa cunoasca oameni diferiti si sa se simta confortabil cu ei toti. Fiindca la final, asta inseamna sa se simta confortabili cu ei insisi.

 

 

 

 

P.S. Demonstratie Arifa, una dintre piesele noastre favorite din concert, in linkul de mai jos.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s