Biserica fortificată de la Prejmer

Standard

IMG_20150426_161812Deși e relativ aproape de București, deși era pe listă de foarte mult timp, am ajuns la Prejmer abia anul ăsta. Și nu cum credeam mereu că vom ajunge (respectiv dintr-o tură pe Valea Prahovei sau pe Brașov), ci venind din direcția opusă, dinspre Buzău, după un weekend minunat prin Carpații de Întorsură despre care am povestit deja.

Așteptarea a meritat. Veți găsi la Prejmer o minunăție de biserică fortificată, despre care e bine să știți câteva lucruri dinainte ca să evitați neplăcerile pe care le-am trăit noi. Iată-le:

Ce poți vedea la Prejmer?

Cea mai mare biserică fortificată medievală din Estul Europei. Și, zice Wikipedia, și cea mai bine păstrată. Cert este că e o biserică (frumoasă) înconjurată de ziduri groase de cetate. Mai mult, zidurile aveau dublă întrebuințare: de apărare și de… locuit, astfel că, așezate pe trei, uneori chiar patru niveluri, de jur-împrejurul bisericii sunt mici camere de locuit. Camere în care se refugia toată populați satului atunci când atacau dușmanii (legenda spune că erau numerotate cu aceleași numere ca și casele familiilor, ca fiecare să știe unde îi e locul).

Cetatea are porți zdravene, turnuri de apărare și un fantastic drum de strajă situat la înălțime. Pe care, evident, era să-l ratăm. Multe dintre camere sunt deschise și, chiar dacă înăuntru sunt goale, vor reprezenta o atracție deosebită pentru copii, fiindcă se ajunge la ele urcând tot felul de scări de lemn. În alte săli au fost aranjate tot felul de exponate: de la ”sala de clasă”, la ateliere meșteșugărești și obiecte de uz casnic de pe vremuri.

Urcați să vedeți drumul străjilor. Este situat sus, pe ziduri, chiar sub acoperiș și este practic un hol lung, acoperit, care înconjoară cetatea. E prevăzut cu ferestruici din loc în loc prin care se trăgea sau se arunca în dușmani cu smoală încinsă sau apă clocotită. Acolo veți găsi și celebra ”Orga Morții”, care e de fapt doar o placă de lemn cu mai multe șanțuri, pe care se puneau mai multe arme care trăgeau simultan și băgau spaima în atacatori.

Informații importante pentru călătoria la Prejmer:

  • Biletul de intrare costă 8 lei pentru adulți și 4 lei pentru școlari
  • Programul este ceva îngrozitor!!! Pe site-ul oficial al primăriei, programul este următorul: din martie până în noiembrie e deschis marți-vineri de la 9.00-17.00, iar sâmbătă de la 9.00- 15.00. Duminică și luni, este închis. Problema e că noi tocmai am vizitat cetatea într-o duminică și, culmea, programul era până la 16.00. Oricum ar fi, ca să nu rămâneți pe afara, țineți cont de faptul că programul nu e adaptat turiștilor, ci bugetarilor. Din acest motiv noi a trebuit să renunțăm la vizitarea fortificației de la Hărman și să ne grăbim teribil și la Prejmer, fiindcă ajunsesem destul de târziu.
  • În biserică și în anumite săli ale muzeului este foarte frig. Foarte frig!!! Eu m-am întors la mașină să iau geci deși afară era vreme de tricou (am fost la finalul lui aprilie). Așa că e bine să aveți ceva gros la voi chiar și vara, în special dacă mergeți cu copiii.
  • Dacă aveți noroc (noi am avut) puteți prinde și câte un concert de orgă în biserică. Ceea ce va fi o experiență superbă și pentru voi, și pentru cei mici. Din păcate, ține strict de noroc, căci n-aveți unde întreba înainte să mergeți. (Sau n-am găsit eu. Dacă știe cineva, să ne zică și nouă!!!)

Această prezentare necesită JavaScript.

Cum ajungi la Prejmer?

Ca să ajungeți la Cetatea Țărănească Prejmer aveți două variante:

  • Din Brașov, pe drumul spre Sfântu Gheorghe (Dn11) până după Hărman și apoi faceți dreapta pe DN10 spre Buzău
  • Dinspre Buzău, pe DN10, cum am venit noi, trecând pe la Siriu, Întorsura Buzăului și toate celelalte minunate obiective turistice de care am povestit deja, tot aici pe blog.
Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s