Program de Halloween pentru copii

Standard

Nu suntem noi mari fani sărbători americane, dar orice părinte știe cât de mult iubesc copiii o sărbătoare pentru care au voie să se costumeze, să mănânce dulciuri și să se prostească la nesfârșit cu tot felul de chestii de speriat care altfel i-ar îngrozi (vampiri, vrăjitoare, scheleți și câte altele). Ca atare, vrem, nu vrem, weekendul ăsta ne facem și program de Halloween. Care, desigur, va include sculptat dovleci în familie și făcut plăcintă de dovleac în patru (eu fac plăcinta, copiii se mânjesc de făină jucându-se cu coca, iar tati strânge după noi în bucătărie).

Aproape toate centrele comerciale, restaurantele, barurile și locurile de joacă organizează ceva petrecere tematică pentru seara de Halloween, dar eu vă scriu astăzi ce-am trecut eu pe lista noastră scurtă.

Sursa: operacomica.ro

Sursa: operacomica.ro

Halloween la Opera Comică pentru Copii

Programul include un tur ghidat de vrăjitoare prin culisele teatrului, cu povești tematice spuse de personaje simpatice. Vineri și sâmbătă, între 16 – 24, din oră în oră pleacă grupuri de câte 30 de persoane, iar biletele costă 15 lei de persoană. Găsiți detalii pe site-ul Operei.

Mie mi-a plăcut foarte mult ideea de a vedea culisele unui teatru și cred cu tărie că prichindeii sunt interesați de concept. Știți voi, pe principiul: ia să desfac eu jucăria asta să văd din ce e făcută pe dinăuntru. 🙂

Carnaval de Halloween la Teatrul Zurli

Prietenii de la Teatrul Zurli vă așteaptă sâmbătă și duminică la Carnaval de Halloween. Au câte două reprezentații pe zi: 10.30 și 12.00, biletele costă 10 lei de copil și 20 de adult, iar avantajul lor e clar: interactivitate, energie și bună-dispoziție cum nu găsești în alte părți. Copiii nu doar privesc o piesă de teatru, ci o trăiesc, sunt atrași în poveste, sunt puși să vorbească, gândească, ajute.

Despre Zurli vă mai povestesc săptămâna asta, fiindcă am fost duminică la spectacol. Până atunci însă, dacă vreți să petreceți Halloween-ul cu ei, găsiți detalii pe site-ul zurlesc.

La film de Halloween

Știu că nu sună foarte spectaculos, dar în lipsă de timp/idei, un film super-simpatic precum Hotel Transilvania 2 s-ar putea să fie o soluție bună pentru ceva activitate de Halloween. De data asta, Draky va avea ceva necazuri, lucru firesc dacă ținem seama de faptul că are un nepot jumătate-om, jumătate-vampir. Vedeți trailerul filmului pe imdb și apoi decideți voi dacă vreți să vă petreceți seara în compania unor monștri-haioși.

Nu ne-am hotărât încă ce vom face în weekend, dar sigur o să petrecem ceva timp alături de copii jucându-ne de-a vrăjitoarele, vampirii și fantomele. Poate le îngrămădim pe toate cele de mai sus. Poate ne mai vin idei. Chiar, voi aveți alte propuneri? Hai să vă aud!

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s