Cea mai bună veste despre Star Wars: Trezirea Forței

Standard

Să-mi spuneți dacă vă regăsiți în povestea de mai jos: acum fix 9 luni, prin luna martie, mergeam cu copiii la o animație potrivită pentru vârsta lor. Și vine momentul nostru favorit la cinema: trailerele (momentul ăla în care ne promitem că o să mai vedem cel puțin 3-4 filme în următoarea lună, fapt care nu se întâmplă niciodată). Și atunci…. șoc și groază: pe ecrane începe trailerul de la Star Wars: Trezirea Forței, episodul 7 din saga bine-cunoscută.

11947464_1049482358396749_6961451976837608177_nDin acea zi frumoasă de martie și până în această frumoasă zi de decembrie, n-am prea avut nicio zi din binecuvântata noastră existență în care să nu primim următoarea întrebare: câte zile mai sunt până la Star Wars 7? Vinovatul pentru cele aproximativ 210 zile de chin? Personajul din fotografia alăturată, desigur, cel mai mare fan în viață (mă rog, ignorați tricoul cu Spiderman), numitul Andi.

Și acum, iată că a venit Star Wars 7, iar noi ne pregăteam să mergem la film când am primit cea mai tare veste posibilă:

….există și varianta dublată pentru copiii care încă n-au început să-și citească singuri la filme. Noi am găsit bilete la Movieplex (unde sunt și prețuri foarte mici, spre exemplu patru bilete acolo ne costă mai puțin decât două în alte cinematografe). Aveți acolo două reprezentații pe zi din varianta dublată și sunt sigură că o găsiți și la alte cinema-uri unde vă este mai aproape.

Pentru mine vestea a fost una dintre cele mai bune pe anul acesta pentru că, știind cu cât entuziasm aștepta toată familia acest film, mă gândeam cu groază că iar trebuie să citesc două ore, preocupată mereu să nu deranjez pe alții în sală (ba încă făcusem și o rezervare undeva într-un colț al sălii unde să fim cât mai izolați tocmai ca să nu ne audă toată sala când șoptim!). Ba mai mult, am amânat și mersul la film 4 zile pentru că am fost răcită și mă durea gâtul foarte tare, deci nu puteam citi.

Despre experiența cititului la film am mai scris pe blog în articolul despre minunăția de Pan a lui Joe Wright.

Acum că v-am salvat de la două ore de chin și v-am dat posibilitatea să vă bucurați alături de copii de noul Star Wars, vă aștept să împărtășim păreri după vizionare. Forța fie cu noi! 🙂

12122427_1073711249307193_5610405358128031769_n

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s