Dezamăgirea de la Râșnov: cetatea năpădită de suveniruri

Standard

Mai țineți minte scena biblică în care Isus îi alungă pe negustori din Templu, supărat de faptul că aceștia năpădiseră lăcașul sfânt cu comerțul lor lumesc? Cam așa m-am simțit eu recent în vizită la Cetatea Râșnov, o cetate pe care o iubeam de mulți ani și care mi-a ieșit de la suflet din cauza unor oameni puși pe îmbogățit. Altfel nu-mi pot explica de ce e năpădit de kitsch-ul suvenirurilor un obiectiv turistic apreciat la nivel mondial (tocmai a fost inclus, conform Mediafax, în top 10 castele de vizitat iarna, un top realizat de publicația  Conde Nast Traveler).

rasnov

Râșnovul, iarna. Sursa: http://www.rasnov-turism.ro

Cum ajungeți la Râșnov?

Râșnovul este o fortificație aflată la 18 km de Brașov și 161 de București. Ca să ajungeți acolo, venind de la București, trebuie să faceți stânga la intrarea în Predeal, imediat după un pod mare. Aveți indicator. De acolo, mai aveți vreo 20 de kilometri până la Râșnov. Când intrați în oraș, veți găsi câteva indicatoare către cetate. La poalele dealului pe care se află cocoțată fortificația găsiți o parcare. De obicei vara e foarte aglomerată așa că se lasă mașinile pe marginea drumului câțiva kilometri buni.

De acolo puteți urca pe jos (estimez cam 10-15 minute maximum) sau cu un trenuleț (un vagon tras de un tractor, ca să nu vă imaginați cine știe ce minunăție) pentru care dați 5 lei de persoană. Trenulețul are stație intermediară la Dino Parc, despre care vă povestesc cât de curând, apoi puteți urca înapoi în el pentru a ajunge până sus la cetate.

De ce nu-mi mai place la Râșnov?

Râșnovul este o fortificație foarte frumoasă. Are două locuri din care puteți vedea panorama asupra orașului , multe case care încă s-au păstrat în stare bună, o fântână, ce mai, arată a cetate locuibilă, nu a ruine goale. În ultimii ani însă, toate casele deschise au fost năpădite de comercianții de suveniruri, dar în asemenea hal încât nu mai au aproape nicio legătură cu epoca medievală. De la săbii și scuturi de lemn, la ii și jucării, găsiți toate prostiile pe care vi le puteți imagina, astfel încât plimbarea prin cetate a devenit o plimbare printre tarabe care mă scoate din minți.

Într-o perioadă în care străinii se chinuie să modernizeze obiectivele turistice aducându-le un plus de interactivitate și inedit, noi ne umplem castelele cu tarabe și bișnițari. Și e păcat de minunățiile pe care le avem.

Cât costă biletele la Râșnov + alte informații utile:

Dincolo de toate supărările mele, cetatea e de vizitat măcar o dată în viață și mai ales dacă o combinați cu Dino Parc și peștera Valea Cetății. Dacă le faceți pe toate trei într-o singură zi, trebuie să vă programați bine timpul. Iată câteva informații necesare pentru vizitarea cetății:

  • programul este de luni până duminică de la 9 la 17.00
  • prețul unui bilet este de 12 lei pentru un adult și 6 lei pentru copii și studenți
  • începând de anul trecut se poate urca și cu un lift modern, pe care noi nu l-am încercat, despre care însă aflați informații din știrile apărute la acel moment la Digi24 sau Kanal D (PS liftul nu este deloc unic în țară, așa cum scriu/spun colegii de la Kanal D, fiindcă tocmai am urcat astă-vară cu unul identic la Cetatea Deva. Vă povestesc despre asta însă, altădată)

 

 

 

 

 

 

Reclame

2 răspunsuri »

    • Multumesc mult! De-aia şi scriu. Ca să afle şi alţii informaţiile pe care eu mă chinui de obicei să le găsesc pe net înainte de a pleca undeva. Şi apropo, dacă ai noutăţi care schimbă informaţiile din articol, mă bucur tare mult să le primesc. Ca să fie oamenii informaţi corect!
      Plimbări plăcute şi o vară frumoasă!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s