Despre părinți prost-crescuți și copii care n-au nicio vină

Standard

Dragii mei,

să vă spun ceva. Copiii nu au nicio vină. Absolut niciuna. Nici copilul ăla care freacă scaunul hârâind podeaua până te înnebunește. Nici ăia de 2-3 ani care tropăie printre rânduri fără să dea doi bani pe ce se întâmplă pe scenă. Nici nesuferitul ăla care vorbește tare, încontinuu, toată piesa, de zici că e sala lu’ mă-sa.

Sursa: dangerouslee.biz

Sursa: dangerouslee.biz

Și să vă mai spun ceva, deși poate ar trebui să mă abțin. NU e normal să umble copiii de nebuni prin sală tot spectacolul. NU e normal să fie atenți la orice altceva numai la piesă nu. Oricât de mic este (dacă piesa e potrivită pentru vârsta lui și chiar dacă nu), ar trebui să știe cum să se comporte într-o sală de spectacole. Indiferent că e vorba de teatru, concert, circ sau cinema, regulile sunt aceleași.

Și mă întorc la ce ziceam: copiii nu au absolut nicio vină că părintele stă ca nesimțitul lângă el și nu îi explică faptul că deranjează alți spectatori. Ba încă, îi mai dă și o sticlă de apă, să mai aibă ceva de frecat și pocnit, ca să nu moară Goe de sete o oră, nu-i așa, Mamițo?

Cu alte cuvinte, copiii nu au nicio vină că au niște părinți prost-crescuți, chiar dacă acești părinți dau bani să-i ducă la spectacole. Ei nu vor ști niciodată că deranjează. Că nu se comportă civilizat. Fiindcă mămica lor n-are voie să le spună ”n-ai voie”. Că așa zice la cărțile de parenting, că trebuie să-i creștem independenți și să nu le zicem nici ”dă-te mai încolo”.

Și hai s-o lămurim și pe ultima din șir: copiii nu umblă de nebuni prin sală fiindcă sunt prea mici să înțeleagă că nu asta trebuie să faci la un spectacol. Copiii umblă de nebuni prin sală pentru că niciun părinte nu le spune ce-ar trebui să facă. În rest, da, e mișto să ni se pară că suntem părinți cool, că nu ne certăm copiii, nu îi batem și nu le spunem ”nu” niciodată. Dar de educat, îi mai educăm și noi?

 

 

 

Reclame

2 răspunsuri »

  1. Poveste reală: Mihai Eminescu își manifesta foarte zgomotos aprobarea sau dezaprobarea față de prestația actorilor din piesele de teatru. De multe ori, huiduia, fluiera sau aplauda zgomotos în mijlocul piesei. (vezi „Viața lui Mihai Eminescu”, de George Călinescu)

    De acord cu tine: copiii trebuie să învețe de la părinți regulile de bună-purtare în timpul spectacolelor, dar mi-ar plăcea ca inclusiv noi, adulții, să avem curajul să plecăm de la o piesă proastă. 🙂 (eu recunosc că nu am curajul ăsta și voi aplauda din politețe la sfârșit, chiar dacă piesa sau jocul actorilor nu mi-au plăcut).

    • Buna, nu cred ca trebuie sa luam drept model comportamentul unui artist/geniu. Se stie ca sunt mult mai lipsiti de inhibitii si trasniti decat noi restul. Sincer, nu mi-as dori ca ai mei copii sa huiduie la teatru, indiferent cat de proasta este piesa. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s