Despre Ora de Muzică, fără patimă și cu informații din interior

Standard
static1.squarespace.com

Sursa: pawnit.ca

E la modă campania ”Da pentru ora de muzică!” (citiți câte ceva despre ea aici), iscată de faptul că într-un plan pentru modificarea programei școlare, în clasa a VIII-a copiii nu ar mai studia muzica. Trec acum peste câteva clarificări ale subiectului pe care le puteți citi la final. Și hai s-o spun pe-aia dreaptă: problema nu e să păstrăm ora de muzică în programă, ci să facem ora de muzică așa cum trebuie, nu așa cum se face acum. Nu mă credeți? Ascultați atunci:

Mama a fost profesoară de muzică. 38 de ani a predat vioară, pian și ”muzică” la nivel gimnazial și liceal. A fost o profesoară de muzică dintr-aia dedicată, de care își amintesc copiii (buni), care s-a zbătut să-și facă un cabinet cu instrumente și cu dotări și care n-a respectat programa. De ce? E simplu. Că e prost făcută și dacă ar fi trebuit să o respecte în totalitate, ar fi însemnat să facă numai prostii la ore, în loc să facă minunății.

Concret, să ne ducem la clasa a VIII-a, cea cu problemele. Copiii într-a opta studiază game cu două alterații. Așa-i că habar n-aveți ce-s alea? Vă spun eu: niște prostii care nu-i ajută să înțeleagă ce-i aia o simfonie și nici ce frumos a scris Beethoven. Mai mult, copiii au studiat game simple (cu o alterație) într-a șasea, într-a șaptea au făcut cu totul altceva (folclor și altele), apoi într-a opta se întorc la game și le complică inutil. Așa că mama nu le mai făcea decât rareori, ca un joc de logică cu clasele care aveau aplecare spre matematică. Altfel, zice mama, s-ar fi îndepărtat complet de materia asta copiii, or ea voia să-i facă să asculte, să înțeleagă, să iubească muzica.

Mai mult, prostiile din programă continuă. Clasa a VIII-a se apucă așadar să studieze compozitorii. Ei bine, în manualele noastre, istoria muzicii începe cu Bach, Haydn și Mozart. Adică exact cu clasicismul, anii 1700. Ca și cum până acolo n-a mai fost nimic în muzică. Cine vrea să le prezinte copiilor adevărul, le vorbește și despre ce nu-i în programă, nu?

Ce vreau să spun aici este că nu e suficient să păstrăm muzica în orarul copiilor noștri, ci să modificăm programa astfel încât ei să facă ceva util. Hai să nu-i mai învățăm game cu două alterații. Hai să-i învățăm ce frumoasă e muzica!

La final, niște informații care ne ajută să înțelegem corect miza dezbaterii:

  • în acest moment există trei variante de lucru (le puteți vedea pe site-ul Institutului de Științe ale Educației). Doar într-una dintre aceste variante este scoasă ora de muzică la clasa a 8-a și ora de desen la clasa a 5-a. La celelalte este păstrată.
  • în prezent, la clasa a 8-a este doar o jumătate de oră pe săptămână de muzică (adică o oră la fiecare 2 săptămâni).
  • mai mult, cele trei variante de lucru sunt deja puse serios sub semnul întrebării după ce jumătate dintre experții care lucrau pe ele au solicitat retragerea lor din motive obiective. Vedeți dezbaterile la zi, ce modificări propun aceștia, ce nemulțumiri au și cum văd viitorul plan cadru de învățământ aici, aici sau aici.

 

Reclame

3 răspunsuri »

  1. E o problemă de fond în tot sistemul de învățământ, nu doar cu muzica. La matematică, elevii învață să facă integrale, dar mai târziu nu înțeleg cum se calculează dobânda unui credit. La istorie, se învață ani și date pe de rost, fără a se explica elevilor cauzele și consecințele evenimentelor istorice. etc.

    Nu mi-e clar de unde putem începe schimbarea. Poate învățământ alternativ / paralel?

    • Asa e, problema e la toate. Doar ca s-a lansat aceasta campanie de pastrare a muzicii in programa si voiam doar sa zic ca n-ar trebui sa ne bucuram excesiv daca va ramane. Caci daca ramane in forma asta este fix degeaba.
      Cata vreme vor continua sa faca schimbari doar de forma, nu rezolvam nimic. Mor cand aud dezbaterile cu clasa a IX la gimnaziu sau la liceu. In loc sa vedem ce studiaza ei in clasa a IX-a util pentru viata lor viitoare, pe noi ne doare daca formal clasa e inclusa la gimnaziu sau la liceu. Adica de atatia ani facem reforme doar ca sa zicem ca am facut, dar substanta nu se schimba deloc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s