Cine a interzis joaca?

Standard

Sâmbăta trecută, întorcându-ne de la Teatrul Zurli, i-am urcat pe copii în metrou să mergem până în Herăstrău. Era foarte puțină lume. Scaunele ocupate aproape toate, dar nimeni pe culoar. Eu m-am așezat, copiii s-au oprit la o bară de sprijin. Imediat ce a pornit metroul, Andi a inventat un joc. Se prefăcea că, împins de accelerația trenului, nu reușește să ajungă să se prindă de următoarea bară. Și făcea un fel de pantomimă a la Mr. Bean, în care se tot întindea spre bară și nu reușea s-o prindă. Era super caraghios, astfel încât mai mulți oameni zâmbeau pe scaune când trecea prin fața lor. Stresată cum mă știți mulți dintre voi, mă uitam încontinuu la el să mă asigur că nu lovește pe nimeni și că nu deranjează.

La un moment dat, de pe un scaun din fața mea, un domn cam la 55 de ani, îmbrăcat elegant, tună la el:

– Dar mai potolește-te, copilule, că nu-i frumos ce faci!

Evident am luat foc, dar am încercat să mă controlez și am întrebat cât am putut eu de politicos:

– Dar v-a deranjat cu ceva? V-a atins cumva din greșeală?

no playing

Sursa: xaveuhh

Moment în care ”domnul” a început să facă istericale. Că nu e normal ce face copilul, că o să-i am cum îi cresc (Doamne Ajută!), că nu mai există pic de decență și că nu mai știm să ne creștem copiii etc. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă uit în ochii celor din fața mea. Doi tineri mi-au zâmbit și au dat din cap în semn că ”nu, n-a făcut nimic în neregulă copilul”. De lângă mine, niște oameni au sărit (destul de agresiv) să-l pună la punct pe ”domnul” care s-a legat de Andi. De altfel, acesta a coborât la prima stație bombănind despre lipsa de respect a copiilor.

Nu cred că mai e nevoie să spun că Andi s-a speriat și nu s-a mai dezlipit de mine tot drumul, deși i-am explicat că nu a greșit cu nimic, că a fost foarte simpatic și cuminte etc.

Și acum vin și vă întreb? De când joaca nu mai este permisă? Joaca aia veselă, de copil, care nu deranjează pe nimeni? Ce ni s-a întâmplat ca nație de ne-a încrâncenat atât de tare încât veselia ni se pare o lipsă de respect, iar copiii, niște viitori infractori? De ce încercăm să le strivim orice tentativă de creativitate și de bucurie sinceră? De ce ne sperie atât de tare fericirea încât încercăm să le-o interzicem și copiilor noștri?

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s