Despre răceală și alți demoni

Standard

Cu excepția colicilor din primele luni de viață, nu cred că poate fi nimic mai enervant, mai exasperant pentru o mamă și mai chinuitor în neputință decât crizele de tuse pe care le face noaptea copilul răcit. Știți voi, crizele alea care îl apucă taman când stingi lumina. Deși până atunci n-a avut aproape nimic, că aproape uitasei de tot că e răcit cobză.

Întâmplare sau nu, crizele alea se acutizează seara (doctorii au și o explicație științifică, sunt sigură), când copilul se așază la orizontală, gata, speri tu, de somn! Și nu mai trec, frate, cu nimic. Nu cu sirop, nu cu miere cu lămâie, nu cu ceai cald, nu cu nimic. Și o țineți așa dintr-o tuse în alta până îți trece tot somnul din lume și îți vine din nou în minte celebra întrebare cu ”cine m-a pus pe mine să fac copii?”

Sursa: flickr.com

Sursa: flickr.com

În afară de crizele astea de tuse, mai urăsc ceva la răcelile copiilor. Stadiul ăla de pe final când nu mai e nici răcit, dar nici sănătos tun nu e. Când nu mai face febră, aproape că nu-i mai dai medicamente, el se zbenguie și are energie, iar tu te trezești întrebându-te din senin: ”Ce fac cu el mâine? Îl duc la școală/grădiniță sau nu?”

Eu n-am fost niciodată un părinte care să-și ducă copilul bolnav la școală/grădiniță ca să-i îmbolnăvească și pe alții. Poate și pentru că am avut luxul de a ne așeza orarul mai mult noi după ei, așa că s-a cam găsit tot timpul cineva care să poată rămâne acasă o zi, două, la nevoie. Cu toate astea, niciodată nu știu ce să fac atunci când practic răceala le-a trecut și nu prea. Adică, sigur, febră nu mai face și nici mucii nu-i mai curg șiroaie, dar tușește încă din când în când (știți voi, tusea aia de rămâne uneori și cu săptămânile după răceală, de nici nu știi dacă să-i mai dai siropuri sau nu).

Așa că acum vă întreb pe voi. Îi ducem la școală/grădiniță când încă mai tușesc? Voi cum hotărâți când sunt gata să reintre în colectivitate?

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s