Din bubele sistemului de învăţământ

Standard
Din bubele sistemului de învăţământ

Sigur că sistemul nostru de învăţământ are multe bube şi pe multe dintre ele noi, ca părinţi, nu le ştim niciodată. Dar odată intrat în sistem, odată ce începi să te implici, începi să afli şi să te cruceşti. Ieri am descoperit o situaţie care mi se pare de un absurd trist. Şi încă şi mai trist îmi pare faptul că toate cadrele didactice cu care am vorbit despre asta s-au obişnuit atât cu situația, că le pare normală şi nici măcar nu încearcă să o schimbe.

Despre ce e vorba mai exact? Despre profesori şi învăţători care nu ştiu unde vor preda cu trei zile înainte de începutul anului școlar. 

 

Mai exact, Inspectoratul Școlar alMunicipiului București organizează vineri, 8 septembrie, ședință publică prin care se încheie concursul pentru ocuparea posturilor didactice. Pe românește, asta înseamnă că există încă învățători și profesori care nu știu în ce școală și la ce clasă vor începe de luni activitatea.

Cred că vă dați seama ce rezultă de aici. În primul rând faptul că școlile care se vor trezi vineri la prânz că au pierdut 1,2,3 sau 50 de profesori și învățători, vor trebui să găsească de vineri după-masă până luni la ora 8 cadre didactice dornice să îi înlocuiască. Unde îi vor găsi? Cel mai probabil aducând profesori și învățători pensionari, probabil singurii disponibili de pe o zi pe alta.

Și apoi, mai e ceva. Profesorul acela cum își face planificarea în două zile? Simplu, o ia pe cea de anul trecut, nu? Că doar n-o să progresăm vizibil de la an la an, manuale oricum nu avem pe care să lucrăm, iar schimbările de programă sunt oricum praf în fiecare an, așa că tot mai bine predăm noi ce știm deja.

Și acum întrebările mele firești: de ce ISMB nu poate organiza aceste concursuri într-un termen decent? Să aibă școlile o lună la dispoziție să aducă personal didactic valoros? De ce e toată lumea atât de obișnuită cu aceste nereguli încât nimănui nu i se mai par problematice? Și nu în ultimul rând, de ce părinții stau liniștiți știind că anul trecut au avut o doamnă învățătoare, aceasta a plecat și alta nu avem cu două zile înainte de începutul școlii? Fiindcă ”așa e sistemul și oricum nu-l putem noi schimba”????

Sursa foto: flickr/Creative Commons/ Steven Lilley

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s