Arhive pe categorii: activitati pentru copii

Am testat Casa Experimentelor

Standard

De fiecare când am ocazia insist pe cât de mult avem nevoie de interactivitate în tot ceea ce facem cu copiii noștri. În școală, în parcuri, în muzee. Mă minunez de muzeele din străinătate, aplaud inițiativele românești (am scris despre amândouă aici) și testez tot ce pot testa direct cu copiii mei. Așa că n-am ratat nici Casa Experimentelor, un centru științific unde copiii  sunt invitați să descopere știința prin joacă.

Ca să fie clar de la început, n-am fost chiar atât de fericită pe cât mă așteptam și nici n-o să citiți o cronică extaziată cum am găsit eu până acum pe net. Sunt o mulțime de lucruri bune, alte câteva destul de prost implementate. Le luăm pe rând ca să știți la ce vă așteptați, dar concluzia finală, desigur, este că trebuie să mergeți măcar o dată să vedeți despre ce este vorba! Citește restul acestei intrări

Anunțuri

Cum îi trezim mai ușor? Ghid de supraviețuire pentru trezitul de dimineață!

Standard

Nu știu alții cum sunt, dar eu când aud ceasul sunând la 6.20 și mă gândesc că începem o nouă zi cu ”hai deschide ochii”, ”hai îmbracă-te”, ”hai mănâncă”, ”hai mai repede”, ”hai că întârziem”, parcă îmi saltă și acum inima de groază! Diminețile sunt coșmarul ăla care nu se mai termină, cu toți grăbiți și stresați, cu noi nervoși și ei adormiți și cu senzația permanentă ca ai uitat ceva acasă în ciuda faptului că ai plecat cu 3 ghiozdane, 4 genți de sport, o geantă de laptop și 3 sacoșe pline cu alte chestii.

Unele dimineți sunt însă chiar mai grele. Alea de după nopțile în care ați fost într-o vizită sau v-ați uitat la un film și v-a prins 11 seara rugându-vă de ei să se culce. Pentru diminețile alea, eu am găsit o soluție. Nu e tocmai facilă și nici ușor  repetabilă, dar vă garantez că, dacă o puneți în practică, va fi prima zi în care copiii vor fi gata la ușă cu 10 minute înaintea voastră și vă vor îndemna să ieșiți mai repede din casă. Așa-i că sună bine? Citește restul acestei intrări

Jocuri de cărți pentru copii – Macao

Standard

Când eram eu mică, nu prea existau jocuri de societate. Nu Carcassonne, nu Coloniștii din Catan, de Monopoly nici nu mai vorbim, ca doar visam la societăți capitaliste. Cel mult câte un ”Nu te supăra, frate!” și încă vreo două altele. Așa că ai noștri s-au jucat mult cu noi cărți și rummy (pfiu, urât se scrie cuvântul ăsta 🙂 ). Și-uite așa unele dintre amintirile minunatei noastre copilării sunt jocurile de Toci, Chems, Tabinet sau Macao.

Ca să creați și voi amintiri frumoase împreună cu cei mici, astăzi vă povestesc despre cum jucăm noi Macao (am specificat asta fiindca reguli sunt multe și diverse, dar noi am încercat să le adaptăm/simplificăm astfel încât să poată fi jucat jocul și de prichindeii de 3-4 ani).

Citește restul acestei intrări

Egiptul antic la Promenada, expoziție interactivă pentru copii

Standard

20151130_173351 - CopyAm profitat de zilele libere și am bifat o expoziție pe care o avem de ceva timp pe listă. De ce? Păi n-aveam cum să ratăm tocmai noi prilejul să ne costumăm în egipteni, să intrăm în piramide și să atingem mumiile. Nu noi, desigur, ci copiii. 🙂 Astăzi vă povestesc tot ce trebuie să știți despre Expoziția interactivă pentru copii – Egiptul Antic de la Mall Promenada.

Citește restul acestei intrări

Program de Halloween pentru copii

Standard

Nu suntem noi mari fani sărbători americane, dar orice părinte știe cât de mult iubesc copiii o sărbătoare pentru care au voie să se costumeze, să mănânce dulciuri și să se prostească la nesfârșit cu tot felul de chestii de speriat care altfel i-ar îngrozi (vampiri, vrăjitoare, scheleți și câte altele). Ca atare, vrem, nu vrem, weekendul ăsta ne facem și program de Halloween. Care, desigur, va include sculptat dovleci în familie și făcut plăcintă de dovleac în patru (eu fac plăcinta, copiii se mânjesc de făină jucându-se cu coca, iar tati strânge după noi în bucătărie).

Aproape toate centrele comerciale, restaurantele, barurile și locurile de joacă organizează ceva petrecere tematică pentru seara de Halloween, dar eu vă scriu astăzi ce-am trecut eu pe lista noastră scurtă.

Citește restul acestei intrări

Escape rooms – o experiență inedită alături de cei mici

Standard

Trăim într-o societate care pune mare accent pe experiență. Copiii nu mai vor să se joace cu mingea afară pentru că jocurile pe calculator le oferă experiențe de mii de ori mai incitante și interesante decât fotbalul din curtea blocului. Ce-ați spune însă dacă aș încerca să vă conving că găsim și în lumea reală experiențe care îi vor cuceri definitiv pe copiii voștri? Escape rooms au fost create exact cu acest scop. Să te prindă, să îți ofere ceva… altceva. Despre ce este vorba și cum poți atrage copiii într-o experiență construită pentru adulți? Vă povestesc imediat.

Citește restul acestei intrări

Program de weekend cu copiii: Noaptea cercetătorilor 2015

Standard
Sursa: noapteacercetatorilor.eu

Sursa: noapteacercetatorilor.eu

Vinerea asta vă fac program. Să scoatem copiii la Noaptea Cercetătorilor. Evenimentul se petrece simultan în peste 300 de orașe din întreaga Europă, iar anul acesta (pentru al zecelea consecutiv, dacă am înțeles bine) are loc și în România, în 20 de orașe chiar. În București, eu știu de trei locuri în care puteți merge să ”cercetați” activitatea cercetătorilor: la statuile din Piața Universității, în Afi Palace Cotroceni și la Muzeul Antipa. Ce puteți face acolo cu prichindeii? Vă spun imediat.

Citește restul acestei intrări

Jocuri de cărți pentru copii – Popa prostu’

Standard

Vine vara, intră copiii în vacanță și trebuie iar să le umplem timpul. Cu jocuri, desigur. Așa că astăzi vă reamintesc unul dintre jocurile preferate ale copilăriei noastre, un joc simplu, de cărți, pe care îl puteți juca în minimum 3 jucători (mama, tata și copilul = quality time 🙂 ). Popa Prostu’!

Citește restul acestei intrări

Jocuri pe calculator potrivite pentru copii :)

Standard

Ne-am obisnuit sa discutam despre aplecarea spre tehnologie a copiilor si adolescentilor ca despre una dintre marile boli ale epocii noastre. Alaturi de depresii si obezitate, jocurile pe calculator si/sau telefon reprezinta sperietorile de care ne chinuim sa ne protejam copiii.

Ca intotdeauna insa, prefer sa vad partea plina a paharului si va intreb: de ce n-am putea folosi toata aceasta tehnologie pentru a invata lucruri? Pentru a ne face copiii sa iubeasca niste materii care noua ni se pareau anoste si ingrozitoare. Sa invete lucrurile si altfel decat mecanic. Sa gandeasca, sa se joace si sa experimenteze fizica, matematica, istoria, biologia, chimia, folosind jocurile pe calculator. Astazi va arat cateva jocuri online care s-ar putea sa le placa mult copiilor vostri.

Citește restul acestei intrări

Egiptul pentru copii – expozitie minunata la Cluj

Standard

Noi probabil n-o sa ajungem, dar am vazut la televizor stirea si m-am gandit sa o dau mai departe. Poate totusi unii dintre voi aveti drum pe-acolo in urmatoarele luni. La Cluj-Napoca s-a deschis o expozitie speciala, dedicata copiilor care trebuie sa invete sa iubeasca istoria. Este vorba despre expoziţia „Secretele Egiptului Antic”, una cum mi-ar placea sa existe mult mai multe la noi: interactiva, atractiva. Veti vedea, pare minunata!

Sursa: adevarul.ro

Sursa: adevarul.ro

Expozitia este deschisa pana pe 30 martie, iar pretul biletului de intrare este de 20 de lei pentru copii si 30 pentru adulti.

Daca vreti sa aflati mai multe detalii, puteti citi articolul din Adevarul sau puteti da click mai jos sa vedeti stirea Digi24 prezentata de fostul meu coleg, respectabilul Tudor Musat. 🙂

http://www.digi24.ro/embed/Stiri/Digi24/Cultura/Stiri/Egiptul+antic+s-a+mutat+la+Cluj-Napoca?video=0&width=600&height=400