Arhive pe categorii: Spectacole

Un desen care ne învață despre greșeli

Standard

wreck-it-ralph-hubEu sunt obsedată de perfecțiune. Dar obsedată rău! Fiecare greșeală mi se pare o tragedie, iar faptul că nu fac totul perfect este evident o traumă cu care trăiesc și mă lupt zi de zi. Mai rău este că, deși am încercat din răsputeri să n-o dau mai departe, obsesia mea pentru perfecțiune s-a transmis, și am acasă o fetiță de 8 ani obsedată să nu facă nicio greșeală.

În ciuda faptului că îi explicăm zi de zi că e omenește să greșești, în ciuda faptului că n-o ceartă nimeni la greșeli, că i-am promis că sărbătorim cu pizza prima notă mică pe care o ia, că facem glume tot timpul cu privire la greșelile pe care le facem noi toți ai casei… ea tot vrea să fie perfectă!

Încă mai lucrez la acest aspect, dar până atunci, am descoperit un desen magic care vorbește despre cât de frumoase sunt greșelile. Despre cât de speciale și de minunate sunt erorile! Da, ați auzit corect. Un desen Disney care nu promovează cultul perfecțiunii, ci dimpotrivă.

Citește restul acestei intrări

Anunțuri

Despre proiecte făcute pentru tine, nu pentru alții. Premieră la Zurli

Standard

20160206_120950Sâmbătă am fost cu copiii la teatru, să vedem în premieră piesa ”Fata Babei și Fata Moșului”, într-o adaptare plină de culoare și veselie specifică trupei Zurli. Dar ”știrea” n-am descoperit-o pe scenă, ci într-o conversație privată la care am tras cu urechea (să-mi fie iertată indiscreția) înainte de spectacol. Citește restul acestei intrări

La ce ne uităm, când ne uităm: Toate pânzele sus!

Standard

La noi în casă, televizorul e indispensabil. Suntem familia care deschide să vadă știrile și în vacanțe, consumăm competiții sportive pe pâine, iar filmele sunt întotdeauna foarte sus pe lista de lucruri preferate de făcut în familie (cu floricele și ”tabără de veselie”, adică unim canapelele și ne facem un cuib din perne și pături ca să stăm cât mai lipiți unii de alții).

Afișul filmului. Sursa: wikipedia.ro

Afișul filmului. Sursa: wikipedia.ro

De când am început școala, timpul de uitat la televizor s-a redus drastic, dar tot mai prindem 15-20 de minute de desene zilnic și câte un film sau două-trei meciuri pe săptămână. Încercăm să alegem filme care să-i încânte pe copii, dar care să ne și ajute. Ne uităm spre exemplu la filme istorice atunci când știm că urmează să vizităm anumite obiective turistice, ne uităm la documentare cu faraoni după ce am citit din cărțile noastre despre Egiptul Antic și tot așa.

Astăzi însă, am o recomandare care sigur o să vă placă. Nu de alta, dar e vorba despre un film care nouă, părinților de astăzi, ne-a umplut vacanțele de bucurie. Fiindcă, alături de Cireșarii și de Pistruiatul, era filmul pe care îl vedeam de fiecare dată în vacanțe la televizor.

Citește restul acestei intrări

Despre actori care nu joacă, ci se joacă…

Standard

DSCN3065Suntem în sala în care se repetă pentru premiera spectacolului de mâine. Eu fac interviuri, bărbatul face pozele. Se așază într-o pauză lângă mine, pe scaun. Mă întorc și-i zic: oamenii ăștia au mâine premiera. El mă privește neîncrezător, apoi se uită lung spre scenă. Sunt 8 tineri care râd, glumesc și se uită în foi. Repetă natural, relaxați, ca și cum nu-i nicio problemă dacă mai uită o replică. Fiindcă, nu-i așa, mai sunt zeci de repetiții până la spectacol. Doar că spectacolul e mâine. Iar ei sunt tot relaxați.

Noi ne încrâncenăm amândoi gândindu-ne la premieră. Suntem doi oameni de televiziune. La noi nu râde nimeni cu 10 secunde înainte de live. Sau mă rog, râdem mai rar, mai des țipăm. Iar aici, în sala de teatru cu scaune goale, la două ore după finalul spectacolului de azi, ne uităm lung la 8 tineri care repetă relaxați pentru piesa de mâine și ne întrebăm de ce nu sunt mai încrâncenați. Iar răspunsul e simplu: ei nu joacă, ei se joacă. Pentru că mâine, sala va fi plină de zeci de copii veseli care vor bate din palme și din picioare ascultând niște șoricei și o pisică povestindu-le despre minunata copilărie a lui Ludwig van Beethoven.

Citește restul acestei intrări

Cea mai bună veste despre Star Wars: Trezirea Forței

Standard

Să-mi spuneți dacă vă regăsiți în povestea de mai jos: acum fix 9 luni, prin luna martie, mergeam cu copiii la o animație potrivită pentru vârsta lor. Și vine momentul nostru favorit la cinema: trailerele (momentul ăla în care ne promitem că o să mai vedem cel puțin 3-4 filme în următoarea lună, fapt care nu se întâmplă niciodată). Și atunci…. șoc și groază: pe ecrane începe trailerul de la Star Wars: Trezirea Forței, episodul 7 din saga bine-cunoscută.

11947464_1049482358396749_6961451976837608177_nDin acea zi frumoasă de martie și până în această frumoasă zi de decembrie, n-am prea avut nicio zi din binecuvântata noastră existență în care să nu primim următoarea întrebare: câte zile mai sunt până la Star Wars 7? Vinovatul pentru cele aproximativ 210 zile de chin? Personajul din fotografia alăturată, desigur, cel mai mare fan în viață (mă rog, ignorați tricoul cu Spiderman), numitul Andi.

Și acum, iată că a venit Star Wars 7, iar noi ne pregăteam să mergem la film când am primit cea mai tare veste posibilă:

Citește restul acestei intrări

Despre minunatul ”Beauty and the Beast” și despre sala pe care n-o avem

Standard

Fără nicio urmă de îndoială, musicalul ”Beauty and the Beast” venit de pe Broadway este absolut senzațional. L-am văzut ieri cu copiii și merită fiecare ban (deși biletele nu sunt ieftine deloc). Problema însă este faptul că în continuare nu avem o sală de spectacole decentă în care să băgăm astfel de producții minunate.  Ce ne-a plăcut și ce nu, vă spun imediat.

Citește restul acestei intrări

Arca lui Noe la Circul Globus

Standard
Noe și fiii săi. Sursa: Circul Globus

Noe și fiii săi.
Sursa: Circul Globus

Știți deja că suntem mari fani ai circului. De când avem copiii, am văzut cam toate spectacolele pe care le-am prins prin București și nu numai, de la circuri mai mari sau mai mici. Am vorbit cu artiști care se antrenează câte 4-5 ore pe zi, artiști pentru care o accidentare înseamnă de multe ori, ca și pentru sportivii de performanță, finalul carierei. I-am văzut iubindu-și animalele mai mult decât prietenii (nu de puține ori trebuie să terminăm ”băutele” mai repede pentru că cineva se grăbește să hrănească animalele sau pentru că altcineva nu concepe ca animalele să nu fie mângâiate seara). Și de fiecare dată când am văzut un spectacol bun, l-am recomandat mai departe. Astăzi fac mai mult decât atât: vă povestesc cât de grozav este spectacolul ”Arca lui Noe” de la Circul Globus și vă ofer o invitație de patru locuri pentru duminica aceasta. Așadar, astăzi avem… concurs!

Citește restul acestei intrări

Magia din spatele unui musical: Beauty and the Beast

Standard

După ce am auzit (și am trăit) multe povești neplăcute cu spectacolele la care ne ducem copiii, mă gândeam că nu voi mai putea să mă entuziasmez de un show promovat în România. Vă aduceți și voi aminte de dezamăgirile de la tot felul de spectacole cu Mickey și Minnie, Scooby Doo și mai știu eu care, fiindcă mulți dintre voi mi-ați povestit ba că actorii erau români deși biletul costase 400 de lei, ba că erau 4 actorași pe o scenă goală îmbrăcați în niște costume Disney. Ce mai, tot felul de lucruri neplăcute.

Iar eu, după ce am văzut minunățiile de producții din străinătate (despre unele v-am povestit și v-am arătat și vouă, cum ar fi despre show-ul Elsei de la Disneyland), recunosc că am probleme în a cheltui bani mulți pe spectacole care nu mă conving.

Sursa: Events

Sursa: Events

Iată însă că musicalul Frumoasa și Bestia începe să-mi facă destul de tare cu ochiul, mai ales după ce am aflat câteva detalii super-interesante din culisele spectacolului.

Citește restul acestei intrări

Teatrul Zurli – Zâna Măseluță sau cum să-i împrietenim pe copii cu dentistul

Standard

Săptămâna trecută am fost la un spectacol al Teatrului Zurli. Se numea Zâna Măseluță și le avea drept personaje pe drăguța de zână care lasă bănuți în locul dinților căzuți, pe ”doctorița-stomatolog” Bunuța Dănuța și pe simpatica Doamnă Carie.

Ce mi-a plăcut teribil la spectacolul acesta? Citește restul acestei intrări

Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii – Ediția 2015

Standard

În caz că n-ați auzit încă, vă zic eu: de mâine începe Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii. Este ediția a XI-a, se desfășoară între 3 și 10 octombrie la București și aduce peste 30 de spectacole pentru copii, cu trupe din România, Spania, Italia, Israel, Elveția, Olanda și Slovacia.

Sursa: fitc.ro

Sursa: fitc.ro

Citește restul acestei intrări